Urgențele medicale trebuie luate în serios, chiar de la primele simptome. Dureri apărute brusc, intoxicații sau stări de rău i se pot întâmpla oricui. În aceste cazuri pacientul se poate prezenta însoțit la o policlinică care are și spațiu de primiri urgențe. După diagnosticare, pacientul va putea fi îndrumat corect și monitorizat până la revenirea stării de bine.
O policlinică bine amenajată va oferi pacienților toate serviciile necesare, inclusiv cele decontate prin CAS. Este și cazul policlinicii din Rădăuți și Suceava, Hereditas. Serviciile acesteia se întind pe o arie largă din domeniile medicale.
Când ai urgențe poți apela la o policlinică
Indiferent de starea de sănătate, aceasta trebuie monitorizată constant. Medicul de familie va recomanda în cadrul controalelor de rutină ce investigații mai sunt necesare. Una dintre unitățile medicale frecventate des este și policlinica. Sub același acoperiș se regăsesc mai multe specialități medicale: de la pediatrie până la cardiologie, nimic nu lipsește.
Pentru a putea beneficia de aceste servicii de la o policlinica in Radauti e necesar să fii înscris în sistemul de sănătate. În felul acesta există și beneficii substanțiale. Pe de altă parte, în această policlinică se pot face și analize medicale amănunțite, specifice multor afecțiuni. Nu se pierde timpul mergând dintr-un loc în altul, ci se află pe loc unde este problema.
În ceea ce privește programul de funcționare acesta este adaptat în așa fel încât să poată fi la îndemâna tuturor. Un program policlinica Radauti se pliază pe o categorie largă de public. De luni până vineri policlinica este deschisă în intervalul orar 8-20. Iar sâmbătă între orele 9-14.
Ce servicii medicale asigură Hereditas, policlinica din Suceava?
În cadrul acestei policlinicii sunt prezente mai multe specialități medicale, tocmai pentru ca fiecare pacient să se simtă înțeles și ajutat. Toate serviciile medicale care au loc aici sunt la standarde înalte. Policlinica beneficiază și de aparatură modernă, conform cu ultimele cerințe în domeniu; dar și personalul medical este de o înaltă ținută, asigurând acte medicale competente.
Pentru ca toți pacienții să se simtă confortabil, se încearcă reducerea la minimum al timpului de așteptare. Este important ca fiecare pacient să fie tratat cu respect și investigat așa cum o impune starea lui de sănătate. De aceea, în cadrul acestei policlinici, nu există liste de așteptare, iar accesul la consultații este rapid.
Locația fiind accesibilă, se poate ajunge ușor, fie cu mașina fie cu mijloacele de transport în comun. Un telefon în prealabil este necesar, pentru a confirma sau reconfirma programarea. Personalul calificat va prelua apelurile într-un timp de așteptare minim.
Centrul de permanență de medicină de familie, ce este acesta?
Pentru a decongestiona traficul de la urgențe, policlinica Hereditas are în cadrul ei și un centru de primiri urgențe la Suceava. Acesta este deschis nonstop, chiar și în perioada sărbătorilor legale. Astfel, aici se primesc persoanele care acuză stări de rău, aritmii sau intoxicații. Spre deosebire de serviciile plătite, la acest gen de servicii consultația este gratuită.
În această cameră de primiri urgențe, orice pacient are parte de îngrijiri medicale primare în regim de gardă. Aici pot veni persoane care au nevoie de atenție, dar și de o părere medicală, într-un moment dificil. Rapiditatea face diferența, medicii de aici sunt prompți în acordarea primului ajutor.
Fie că sunteți sau nu plătitori de CAS veți beneficia de aceleași servicii de îngrijire. Accesul rapid, fără programare prealabilă este preferat de multe persoane aflate într-o stare critică. Mai multe detalii se pot obține de la numărul de telefon de pe pagina oficială clinica-hereditas.ro.
Contact:
office@clinica-hereditas.ro
Sursa foto: clinica-hereditas.ro